Numele meu este Delia, am 26 de ani și sunt o mare iubitoare de animale. Îmi plac atât câinii, cât și pisicile și mă bucur sincer de timpul petrecut alături de ele, fie că este vorba de plimbări, joacă sau pur și simplu de a le ține companie. Sunt o persoană responsabilă, calmă, răbdătoare și atentă la nevoile fiecărui animal. În prezent lucrez în regim hibrid, fără un program strict în ceea ce privește prezența la birou sau orele de lucru, ceea ce îmi oferă flexibilitatea necesară pentru a mă adapta nevoilor fiecărui proprietar și pentru a acorda timpul și atenția pe care animalele le merită. Locuiesc împreună cu prietenul meu, care este la rândul lui un mare iubitor de animale. La părinții mei am două pisici de care am avut grijă zilnic până în momentul în care m-am mutat din oraș, așa că sunt obișnuită cu responsabilitățile pe care le implică îngrijirea lor. De asemenea, am avut grijă de pisicile mai multor prieteni și cunoștințe atunci când aceștia au fost plecați, astfel încât am experiență și cu animale care nu îmi sunt familiare.Prietenul meu a avut un câine timp de 15 ani, de care s-a ocupat cu multă grijă și responsabilitate, astfel că amândoi înțelegem cât de importante sunt animalele de companie și câtă atenție, răbdare și afecțiune au nevoie.
Pet Sitteri - Plimbare standard – 60 min
148 din 302 helperi corespund filtrelor tale
Am 16 ani si 2 animale de companie (o pisica si un caine). Am mai avut mai multe pisici si caini pana acum. Prefer cainii de talie mica si care nu sunt deloc agresivi. La pisici nu am nicio preferinta.
De mica mi-au placut animalele, avand 5 pisici acasa, inclusiv una senior care are 15 ani. Cățeii imi fac ziua mai frumoasa de fiecare data cand ii vad si ii consider cei mai potriviti tovarăși pentru drumeții, plimbari, alergari, etc. Mi-ar face placere sa pot sa am grija de aceste doua tipuri de animale de companie ca hobby si ca pe un side job pe timpul verii, sau chiar si dupa ce trece vara.
Bună! Îmi doresc foarte mult să am grijă de animăluțele altor persoane atunci când au nevoie. Am și eu o pisicuță de 3 luni, așa că sunt obișnuită să ofer atenție, răbdare și multă grijă. Sunt o persoană responsabilă, atentă, grijulie și dornică să ajut. Voi avea grijă de animăluțul dumneavoastră ca și cum ar fi al meu, oferindu-i afecțiune, joacă și îngrijirea de care are nevoie.
Sunt medic veterinar și iubesc animalele dincolo de profesie. Ofer servicii de plimbare a câinilor, vizite la domiciliu pentru hrănire, administrarea tratamentelor și îngrijirea animalelor atunci când proprietarii sunt ocupați sau plecați.Experiența mea medicală reprezintă un avantaj important, deoarece pot observa rapid eventuale modificări ale stării de sănătate și pot administra corect medicamentele prescrise de medicul curant. Tratez fiecare animal cu răbdare, atenție și respect, adaptându-mă nevoilor și personalității sale.În timpul fiecărei vizite mă asigur că animalul primește nu doar îngrijirea de bază, ci și atenția și afecțiunea de care are nevoie. Comunic constant cu proprietarii și pot trimite fotografii și actualizări după fiecare vizită, pentru ca aceștia să fie liniștiți.Dacă îți dorești o persoană de încredere, cu pregătire medicală veterinară și experiență în îngrijirea animalelor, voi avea grijă de companionul tău ca și cum ar fi al meu.
Bună! Numele meu este Dharvi și m-am mutat recent în București. Vin la pachet cu o dragoste uriașă pentru câini și multă energie pozitivă!Încă învăț limba română (sunt la nivelul de început, așa că s-ar putea să mai fac mici greșeli sau să am nevoie să vorbim puțin în engleză), dar te asigur de un lucru: vorbesc perfect „limba cățeilor”! Mă simt extrem de confortabilă în preajma lor.Sunt o persoană foarte responsabilă, atentă și punctuală. Pentru mine, siguranța și fericirea cățelului tău sunt pe primul loc. Îmi va face o deosebită plăcere să îl plimb, să ne jucăm și să mă asigur că se întoarce acasă cu codița fluturând de bucurie!Abia aștept să îmi cunosc noii prieteni blănoși din București! 🐶❤️
Sunt un copil de 15 ani care vrea sa aiba un mini job pentru a face niste bani
Sunt iubitor de animale si sunt dispus sa ajut proprietarii care sunt in nevoie.
Saluttt , sunt Daniel și îmi place sa plimb animale , am o pisica numita teo , pot plimba câini